Maria si Paul, sesiune foto in Muntii Macin

Opt file de album, 20 de cadre diferite, câteva clickuri. Ce poate fi mai simplu, nu? Ei bine, nu chiar. Dacă vrei lumina perfectă, instantanee pe care să le privești zâmbind o viață, un peisaj demențial, e nevoie de multă muncă. De sute, dacă nu de mii de cadre, de o zi întreagă de alergătură. De inspirație și transpirație. Așa a fost în cazul sesiunii pentru Maria și Paul. Doi nebuni frumoși și entuziaști, care au vrut un cadru mai special pentru albumul de nuntă, așa că au acceptat provocarea să facă ședința foto la Măcin. Și nu la poalele Măcinului (ar fi fost simplu, că doar se ajunge în mașină). La Măcin pe munte, unde și celor antrenați le e greu să meargă (v-o spune un alergător care a făcut traseul).

Sesiunea foto pe care au făcut-o acolo Paulian și Cristian de la Adora Studio a semănat ,pentru mine, mai degrabă cu un maraton. Am studiat cu toții traseul înainte, ne-am cunoscut partenerii de “alergare”, ne-am alimentat bine, ne-am hidratat și ne-am înarmat cu răbdare. Pe 30 de grade și un soare dur, am pornit de lângă Greci. Până să ajungem pe munte propriu-zis, am greșit drumul de trei ori. Dar…la fel ca-n viață, uneori drumul până undeva e la fel de important, dacă nu mai important. Greșelile au funcționat în favoarea noastră. Am dat de câmpuri de floarea soarelui, drumuri spre nicăieri (fabuloase), lanuri de grâu de unde au ieșit cadre superbe, cu o treierătoare (“combinatoarea noastră”, cum glumea mirele Paul) care ridica praf și spice în fundal. Am ajuns și la cariera de piatră prăbușită și lacul ei izolat de lume (simbolic, nu?), unde Paul și Maria se topeau în luciul apei. Au rezultat niște lumini și efecte cum nici Photoshopul nu poate face.

Mai spre asfințit, am pornit și urcarea. Ea – machiată și în rochie de mireasă, el – în costum și cămașă. În papuci și în rochie, Maria urca atât de hotărât, că ne făcea de râs pe toți. Cu greu, am reușit s-o depășesc trei pași să-i surprind expresia. Zâmbea. El – râdea și glumea tot timpul. Răsuna Măcinul de țopăieli, chicoteli și indicații foto. Acolo, pe munte, ne mai “claxonau” doar rândunele și habar n-am câte zeci de mii de greieri. Colții de piatră din fundal dădeau impresia unei alte lumi. Din spate, erau luminați de un apus în toate culorile spectrului. Ei doi, îmbrăcați în clasicul alb-negru de nuntă, dar înconjurați de verde crud, de maronul pietrelor, de roșu-portocaliul-galbenul –violetul apusului. Fiecare piatră, fiecare ochi de iarbă era o ocazie pentru o fotografie fără egal. Doi oameni frumoși care se simțeau bine împreună într-un peisaj neatins de civilizație…curând, toată lumea a pierdut noțiunea timpului. Încă două cadre, încă trei, încă un filtru, încă o serie cu un alt obiectiv. Se făcuse seară de-a binelea.

Am ajuns într-un final înapoi la baza de lângă mânăstire, prăfuiți, ciupiți de roiuri de țânțari și cu un zâmbet larg pe buze. Ce a rezultat, vedeți singuri…(foto)

 

P.S. În caz că vă-ntrebați ce s-a întâmplat cu rochia ei frumoasă, ei bine, a rezistat eroic. O singură bucată s-a descusut undeva, spre final, ca să dea satisfacție adepților “trash-the-dress”. Ce-i drept însă, va fi nevoie de ceva efort să o curețe de tot praful și scaieții de pe Măcin.

Text: Eliza Frâncu