
Unii copii vânează Pokemoni. Alții stau toată ziua pe tablete. Există și copii care se distrează altfel. Care își construiesc singuri o ședință foto și râd din toată inima unii cu ceilalți și cu părinții lor.
Mihăiță și prietenii lui, Rayan și Leo, au intrat în studioul nostru știind exact ce vor, spre zâmbetul mătușii și mamei lor, care-i însoțeau. Și spre amuzamentul nostru, care trebuia să realizăm ce și-au propus ei. ‘Vrem niște poze în care să facem baloane’. Zis și făcut. Ce dacă guma fusese deja epuizată? Distracția a fost oricum pe rupte.
Ne-am molipsit imediat de entuziasmul lor, așa că le-am făcut pe plac și le-am respectat indicațiile. ‘Vrem niște poze de rap, cu atitudine’. (Au venit cu recuzita pregătită.) Așa cum se vede cu ochiul liber, l-au făcut de râs pe Snoop din trei mișcări ‘de scenă’.
Adevărata surpriză a venit însă la final. ‘Dacă puteți și vă pricepeți, să ne puneți și niște six-pack’. Ce să facem, ne-am executat 😊 Deocamdată, six-packurile sunt în Photoshop, dar nu avem nicio îndoială că vor ajunge acolo și în realitate.
Totul ține de atitudine!