Mihnea si Andra – cerere in casatorieViata bate filmul. Un blockbuster la mal de mare.

Mihnea și Andra sunt fotografi de eveniment. Dar nici măcar ei nu pot sta veșnic în spatele camerei, așa că trebuie să mai treacă din când în când și în lumina reflectoarelor. Uneori, nu-i suficient doar să fii actor, trebuie să mai fii și regizor. Mihnea a decis recent să își încerce talentul ăsta. Și i-a ieșit un blockbuster. Deci, să se ridice cortina: filmul!

Decor: plaja, cu valurile care se sparg cam furios în ziua aia, cu vânt și țipete de pescăruși.

Să intre actorii! Primii, domnii, că domnișoarele trebuie să treacă întâi pe la machiaj. Ei, costumați exact cum sunt veniți, de pe drum, de la București, intră în platou.

Dubla 1. Dubla 2. Dubla 3. Repetiții până prima scenă (și de altfel cea mai importantă) iese impecabil. “Tu acolo, tu dincolo. Cu fața spre mare.Ține baloanele cum trebuie!”. Fiecare actor are câte o singură replică. Un singur cuvânt, scris, pe care nici nu trebuie să îl pronunțe. Doar să îl ridice în dreptul pieptului. Gata, toată lumea joacă impecabil, chiar și spectatorii de pe margine. Se văd și doamnele venind de departe. Au ajuns.

Acțiune!

E așteptată actrița principală. Și ea are o singură replică. Pe care însă nu o cunoaște nimeni. Nici măcar ea. Pentru tensiune, de fapt, nici nu se știe care e actrița principală. Și, pe măsură ce intră toate posibilele actrițe principale, actorii se întorc spre ele, pe rând. Își ridică replica.

“Vrei – să-mi – fii – soție?”

Dar cine? Cine? Se întoarce și actorul principal, care, întâmplarea face, e unul și același cu regizorul. Își ridică și el replica scrisă. “MIȚI”. V-ați prins, Miți e numele de scenă al Andrei. Conform scenariului, Mihnea îngenunchează și deschide cutia cu inelul. Stop-cadru. Un inel cu urechiușe.  (V-ați prins și că sunt mari iubitori de pisici, da?)

Care va fi replica actriței? Întâi își pune mâna la ochi de parcă ar vrea să vadă dacă e vis sau nu. Apoi, stă o vreme zâmbind surprinsă. Evident că nu știa scenariul. Nu doar că nu-l știa, dar toți ceilalți actori îi povestiseră un cu totul alt scenariu, ca s-o încurce. Sau…poate ca s-o lase să joace natural ☺ Îi spuseseră că actrița principală va fi o prietenă.

Suspans. Care e replica? Și e “DA”! E un mare “DA”! Râsete, voie bună, replici deja în afara scenariului, fotografii (în rolul ăsta suntem noi).

S-ar zice că filmul s-a terminat, nu? Ei bine, nu! Andra scapă inelul în nisip (și e emoție, nu regie) și toată lumea se pune pe căutat. Gata, l-a găsit și e din nou pe deget. Din nou zâmbete și fotografii. O plăcere pentru noi să avem de-a face cu “actori” atât de naturali.

Cortina cade. Dar abia acum, pe actrița principală-Andra-Miți o podidesc lacrimile. Emoția abia a început, de fapt. Filmul lor abia a început, de fapt.

Dar noi știm deja că e de Oscar ☺